Home » D:News » Creatorul super-virusului gripal insistă: „Studiul meu trebuie publicat necenzurat!”

Creatorul super-virusului gripal insistă: „Studiul meu trebuie publicat necenzurat!”

Creatorul super-virusului gripal insistă: „Studiul meu trebuie publicat necenzurat!”
Publicat: 22.12.2011
Autorul celei mai controversate cercetări a anului 2011, Ron Fouchier, a făcut primele declaraţii după ce autorităţile americane au recomandat, în premieră, cenzurarea studiului care a dus la conceperea celei mai contagioase tulpini de gripă aviară.

Virusul creat de echipa condusă de Fouchier are potenţialul de a ucide jumătate din populaţia planetei, afirmă experţii.

Într-un interviu acordat publicaţiei New York Times, Fouchier afirmă că decizia luată de comisia guvernului SUA, de a sugera jurnalelor ştiinţifice să nu publice detalii despre cercetarea sa, „este fără precedent în istoria ştiinţei”.

„În principiu, înţelegem motivele care au dus la această decizie. Cercetarea noastră este una cu uz dual: poate fi folosită şi în scopuri bune, şi în scopuri rele. Comisia SUA recomandă ca detaliile despre această cercetare să fie publicate într-o formă restrânsă. Am accepta să facem acest lucru dacă ar fi fezabil, dar avem dubii. Am elaborat o listă cu experţii cărora le putem oferi detalii despre studiul nostru, iar lista a ajuns să cuprindă peste 100 de organizaţii de pe întreg mapamondul, iar în total este vorba de 1.000 de experţi. Odată ce ai oferit aceste detalii unui număr mai mare de 10 persoane, informaţia se va răspândi. De aceea ne îndoim că putem da curs acestei recomandări”, a declarat Fouchier.

Întrebat care consideră el că ar putea fi soluţia, Fouchier a explicat: „Este vorba despre o cercetare foarte importantă, ce ridică un număr de întrebări ce trebuie studiate în detaliu de către comunitatea ştiinţifică. De aceea, pentru că nu putem menţine acest studiu confidenţial în cadrul unui grup atât de mare, cred că singura soluţie este publicarea acestuia în varianta necenzurată„.

Fouchier a explicat care sunt cele 3 aspecte ale studiului său ce necesită a fi aduse la cunoştinţa comunităţii ştiinţifice: „Primul element al cercetării ce trebuie comunicat este mesajul că H5N1se poate transmite pe calea aerului între mamifere. Am arătat, de asemenea, cum are loc acest fenomen şi care sunt mutaţiile care permit virusului să se răspândească pe calea aerului. Informaţiile despre aceste mutaţii trebuie comunicate cercetătorilor din ţările afectate de H5N1, ca aceştia să poată monitoriza tulpinile care circulă în natură şi să poată identifica respectivele mutaţii periculoase. Dacă pot identifica aceste tulpini la timp şi reuşesc să oprească epidemia la timp, înainte să devină pandemie, acest studiu va contribui la salvarea multor vieţi. Apoi, să luăm în calcul cazul cel mai rău, în care nu putem preveni o pandemie. Atunci vom avea nevoie de medicamente şi vaccinuri. În acest moment, medicamentele şi vaccinurile sunt testate pe agenţi ai gripei aviare care nu sunt adaptaţi la mamifere. Întrebarea este: sunt aceste vaccinuri eficiente împotriva virusurilor adaptate la mamifere? Pentru că am creat această tulpină adaptată la mamifere în laborator, putem crea medicamente şi vaccinuri împotriva ei înainte ca ea să apară în natură.

Aşadar, cele 3 aspecte-cheie ale cercetării sunt: virusul se poate transmite pe calea aerului, ceea ce arată că acest virus constituie o mare ameninţare pentru omenire; identificarea mutaţiilor care permit identificarea virusului în natură şi faptul că studiul nostru permite crearea de medicamente şi vaccinuri”.

Fouchier a ţinut să asigure publicul că studiul asupra virusului supercontagios a avut loc în facilităţi concepute special pentru a proteja publicul, existând numeroase „straturi de protecţie” care fac să fie cvasi-imposibil ca tulpina gripală să „scape” din laborator.

Întrebat dacă a observat vreun semn că ar fi monitorizat de agenţi guvernamentali, Fouchier a răspuns: „Sunt convins că sunt monitorizat de multe guverne ale lumii; dacă mă urmăresc, fac o treabă bună, pentru că nu i-am observat”.

Fouchier a mai adăugat că este extrem de greu ca acest virus să fie creat de o grupare teroristă în laborator. „Ca acest virus să fie reprodus într-un laborator, e nevoie de o echipă de specialişti extrem de bine pregătiţi şi de un laborator sofisticat. Eu cred că natura este cel mai mare bioterorist. Sunt mulţi agenţi patogeni în natură care se pot obţine foarte uşor şi care ar provoca victime multe în cazul în care ar fi folosiţi într-un centru populat. Aşadar, dacă există grupări care vor să se ocupe de bioterorism, sunt căi mult mai uşoare de a acţiona pe această cale decât să încerce să reproducă această tulpină a virusului H5N1. Modificarea genetică a gripei aviare H5N1 nu e ceva ce poate fi realizat într-un garaj, sunt alte metode mult mai eficiente la care grupările teroriste pot apela„.

Întrebat în cât timp ar putea fi reprodusă această cercetare, Fouchier a explicat: „În cazul laboratoarelor care au această capacitate, precum cele existente în SUA, munca noastră poate fi reprodusă în câteva săptămâni. Dar în cazul ţărilor cu intenţii criminale sau a grupărilor teroriste, ar fi nevoie de ani de muncă”.

De aceea, Fouchier afirmă că datele rezultate din această cercetare ar trebui publicate fără a fi cenzurate. „Singurele persoane care se opun publicării sunt cei din domeniul biosecurităţii, persoane care au o atitudine de «toleranţă zero» faţă de orice risc potenţial. Specialiştii în sănătate publică nu au această atitudine; de aceea, niciun specialist din domeniul sănătăţii publice nu se opune publicării acestui studiu. Mă aştept la o dezbatere interesantă în următoarele săptămâni între specialiştii care cer transparenţă totală şi experţii în biosecuritate”.

Sursa: New York Times

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat ...
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
Incertitudinea face parte din condiția umană –  Cum putem învăța să trăim cu ea?
Incertitudinea face parte din condiția umană – Cum putem învăța să trăim cu ea?
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect construit de om
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect ...
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Euforie în rândul investitorilor Tesla, după apropierea lui Elon Musk de Donald Trump
Euforie în rândul investitorilor Tesla, după apropierea lui Elon Musk de Donald Trump
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”